agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-19 | [This text should be read in romana] |
Viața evaluată în precepte. Aceleași porunci divine, alte urechi.
Unele surde. Altele indiferente. Mi s-a spus deseori să-mi iubesc aproapele. Numai aproapele? Eu iubesc și departele. Și depărtările. De mine. De tine. De voi… Pe o scară imaginar de subțire urcă și coboară sufletul. Inodor, incolor, invizibil. Când apatic, când frenetic. Când sus, când jos. Fantastica entitate ne ștanțează subtil existența alimentându-ne cu fantasme psihedelice. Despre rai. Despre îngeri. Despre virtute și credință. Despre păcat și moarte. Care moarte? Că-n jurul meu văd numai morți vii. Ca un titirez se învârt trăirile mele. Până amețesc. Până leșină. Până amorțesc… Într-o recenzie a vieții sufletul, ah sufletul, ocupă, obsedant, cele mai multe pagini autobiografice. Ca un zvon circulă, înainte și înapoi, pe verticală și orizontală, urale-n spirale. Spirale-n urale se agață de cerul meu ectomorf, sufocându-mă. Și mi s-a spus că trebuie să-mi iubesc aproapele. Chiar cu riscul vieții. Risc aș mai găsi. Dar încă o viață nu. Sunt din ce în ce mai strangulat de iedera care îmi pregătește sfârșitul. Și cică trebuie s-o iubesc. Doar mi-e aproape, nu? Iar amicii care stau lângă mine și râd, îmi sunt apropiați sau aproape? Nu știu. Cert e că-și fac planuri. Unul vrea de la mine culoarea ochilor. Altul inima. Altul dorințele mele irealizabile. La naiba. Apropiații mei sunt mai îndepărtați decât cerul. Și paradoxal, trebuie sa-i iubesc. Pentru că așa mi s-a spus... Și viața, evaluată în precepte este evaluată acum în procente. De aproapele meu. Într-un râs dement. Și perfid.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy