Amurgul se întinde calm, alene,
cu aer de motan provincial,
torcând secunde galeșe din gene -
bătăi de orologiu pe un val.

În mine se strecoară o părere
cu pas de polcă și parfum străin
și, savurându-mi colțul de tăcere,
mă-nec în lacrimi aspre, de pelin.

Se-aud acorduri stranii de chitară,
dansează umbre rupte din pereți
văzduhul are gust de-odinioară
și visul are muguri desueți.

Și plouă, Doamne, plouă în neștire
cu aripi frânte-n jocul infernal
al depărtării strânse-n rătăcire
sub un alt cer cu smalÈ› medieval.

Prin târgul meu pierdut, uitat de vreme,
mai trece doar amurgul ca un dor,
motan îmbătrânit în anateme,
provincial, cu tors amăgitor.