Pe-un talger Luna, ea este mânia
Și moartea dulce în desfrâu și ură.
Tăcerea dreaptă patima mi-o fură
Adăpostind de-a pururi lăcomia.

Pe celălalt, a Soarelui arsură,
Înțelepciunea calmă, omenia
Un foc înalt urcând în cer solia
Cuvântului strivit în grea armură.

Mă lupt umil să-mi decorez pereții
Cu limpezirea revărsată blând,
Să fiu un Crist în pragul dimineții

Solar argint în vorba mea turnând.
Abia atunci, urcat pe crucea vieții,
Voi răsări mereu, agonizând.

27 august 2004