Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta
Cu dalta râvnei de-a zidi palatul
Cu albi pereți ce-mpodobesc regatul
Nădejdilor înveșnicindu-mi soarta.

Giulgiul uitării îmi îmbracă patul
Și s-a întins nesăbuit pe toarta
De care-agăț în cuiul vremii harta
Pornirilor ce îmi ascut păcatul.

O teamă-n mine curm, nefericită,
Dar cioburi mii în carne au intrat.
M-a zgâriat osânda lor smintită

Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Încă sunt viu. În piatra adumbrită
Mai șlefuiesc al clipelor carat.


7 august 2004