Și-ai aparut, tu, stea a poeziei
Dintr-alte stele cu alți zei...
ÃŽnger palid cu priviri senine
Opera ta stă veșnic lângă mine.
Tot ce-i trist mă înfioară .
Zâmbitoare o rază te ridică
Însă viața te încearcă
În mizerie și sărăcie,
Zboară iute pana pe hârtie,
Mintea ta, nu se oprește
Fiindcă gândul fuge înainte.
Dar, deodată în plină glorie
Totul cade-n neființă
Veșnicia ne învață
Gloria numelui, nu merită râvna,
Căci , contemporanii tăi au fost ruine
Însă moartea, cu al negurei repaos
Scoate oamenii din haos.
Și acum, târziu în lume
Noi ne mândrim cu al tău nume
Dar ce folos?
Tu nu ne mai auzi....