Sub rogojini bălaie,
În zorii abia îngânați,
Cățeaua fătă în paie
Șapte căței roșcați.

Ea nu contenea să-i alinte,
ÃŽi tot netezea duios,
Și sub pântecul ei fierbinte
Omătul mustea pe jos.

Iar când găinile seara
Se strâng în pătul posac
Iese stăpânul afară
Și-i bagă pe toți în sac.

Și prin nămeți, tăcută,
Ea fugea după sacul plin,-
Și mult încă unda zbătută
Nu-și mai găsea alin.

Târziu, cum venea ea una,
Lingând de pe blană sudori,
Îi păru deodată luna
Că-i unul din puișori.

Ea stă așa în neștire,
Cu ochii în cer scâncea,
Și luna scădea subțire
Și se topea în vâlcea.

Și surd, ca pietrele grele,
Zvârlite de haz în ea,
S-au prelins din ochii cățelei
Stele de aur în nea.