Locul tău lângă trepte e plin de absență
reală
ca o silabă perfectă.

Se dezghioacă evadări mărunte
sub praguri.

Pereții mi se răstoarnă pe ceafă
și se răsfrâng
nesfârșit
pe lanțuri
pe urletul tulbure dinaintea înțelesului:

Nimic nu mă condamnă mai mult ca
așteptarea împăraților
cu fereastra închisă.