singur la masă / singur lângă orele cenușii în care habar nu ai ce să-ți spui / te primești ca pe o rană deschisă / aștepți nemișcat / apoi întinzi mâna după o nuanță / ceva roșu ca rochița ei vara când ieșea din baie cu tălpile ude lăsând urme pe parchetul cireș / sau ceva alb ca râsul ei în timp ce dansa cu motanul agățat de picior / închizi ochii și o cauți în fiecare zgomot / în fiecare miros / o vezi vie / imperfectă / prezentă în tine ca un organ vital / ca un plămân impregnat de aroma trupurilor voastre când vă iubeați / și nu înțelegi cum a fost posibilă amputarea / cum de mâini străine ți-au pătruns în corp smulgând într-un gest brutal singurul spațiu în care puteai să respiri / te gândești la toți cei care au fost luați odată cu ea și-ți simți răsuflarea scrijelită de prea multe plecări / porii strânși de prea multe răciri / stai la masă doar tu / și aerul se așează greu în spațiul lipsit de prezență / ca un giulgiu peste urmele ei