Cu ciocanul acela nu vei sparge bolta cerului
De pe pe scăunelul speranței,
Bați aerul doar, aerul, de nici nu mai respiri și te sufoci.
Degeaba scuturi palmele și sufli în ele
Ca pentru o trudă ce va izbuti.
Apleacă-ți ochii spre limpezire
Lumea e aici, la picioarele tale,
Slobode visele vor păși a izbîndă,
Ritmul lor, bătăile ritmice,
Truda, doar truda te ține în viață,
De ai cădea, genunchii s-ar fărîma sub propria greutate.
Cu ciocanul spargi găuri negre
În care se adună gîndurile;
Ce devin fire lungi și subțiri
Se împletesc într-o frînghie neagră
Pe care te vei sui dincolo de bolta
Neînțelegerii.