soarele ăsta de un roșu bolnav strecurat printre blocuri
anunță o apocalipsă bleagă peste oraș
călătoresc mereu spre apus
văd cum se-mbâcsește
fiecare bulevard
de oboseală
categoric aș vrea să fug
dar nu e vina ta
e doar orașul
răbdător
naște spaime în mine când trec pe lângă oameni
normali vorbind despre meciuri și soacre
au întrebări doar duminică dimineață
au răspunsuri de luni până joi
sâmbăta se odihnesc
vinerea o fură
tac zgomotos
ascult
nimeni nu face nimic toată lumea e ocupată
să trăiască despre alții mai celebrii
suntem cele mai flămânde
maimuțe ale creației
mușcăm jumătăți
de legende
artificiale
e înspăimântător să pleci la drum
cu atâția oameni
zâmbitori
goi
lasă-mă măcar o dată să înnebunesc refuzând căldura trupurilor din trib vreau plecarea și un simplu
nu