Să nu-ți crești aripi prea largi viselor!

Sperând că te vor purta în lumea

întreagă,

Sau prin infinit,
Te vor durea prea crud când se vor
strivi,
De cercul strâmt care ne înconjoară.
Învață-le să se târască șerpește
De la o bucată de pâine la alta.
Vor avea în felul acesta toată viața
de lucru
Și-si vor afla o mulțumire în faptul
de a se realiza.
De-ai să le crești cu aripi de
Luceafăr să cutreiere
infinitul
Vei fi-n vecie gol și veșnic
nemulțumitul
Și niciodată nu se vor odihni
Și nu vor avea mulțumirea lucrului
căutat și găsit,
Vor rătăci ca sufletele sinucigașilor
Căutând un mormânt în care să se stingă.