Să plec aș vrea,
dar nu știu unde
în piept golurile,
demult
mi s-au umplut.
și vreau văpaia dorului de ducă
să fie,
scrâșnetul de piatră
și,
plânsetul de undă.
iar liniștea din mine
cântecul sunat pe jumătate,
să aibă somn
de ceară albă împietrită,
într-o înserare
plină de lumină.