Când țes amurguri punți spre Carul mare,
Iar marea-nsângerată e de astru,
Din hăuri colorate în albastru,
Se torc spre țărmuri crestele de sare.
Se-amestecă în alge și sidefuri,
Foșniri de val cu tânguiri de vele,
Desprinse de furtunile rebele
Și stinse-n transparente reliefuri.
Rămân silicii cuverturi pe maluri,
Pătate cu fărâme de catarge
De timpul ce ades epave sparge,
Restituind nu morți, ci madrigaluri.

Doar albatroșii țipă-n cer prohoduri,
Pe adormiri nerisipite-n gloduri.