sfâșiați orbi neputincioși
în convoaie prelungi urcăm înspre lună
ne-au pus cătușe ne-au ascuns în întunericul lor
fără drept de apel fără nicio ieșire la mare
acum e târziu și niciun semn nu mai tulbură întinsele câmpii de gheață

pustiul ne-a adus aici și el ne va rămâne flacără
vom trece și noi mai departe în aceeași continuă alergare spre capăt

să locuiești în propria țară ca într-o țară străină
iubirea să îți ajungă blestem și să îți numeri zilele cu spaimă
iată cum cel puternic ajunge hrană leilor nesătuli
iată cum zorii ne aduc vești despre noi
și pleacă apoi grăbiți înspre noapte

o încăpere albă în care ești prizonier
a rămas doar paloarea și viul din trup
niciodată înfrânt porți cu tine singurătatea
ca pe un drapel de luptă într-o arenă goală de circ

nu mai e nimic de învins
suntem doar noi aici
cu siguranță nu putem fi îmblânziți

pe marile bulevarde trec oameni la întâmplare
tu locuiești singur în subteranele zilei de acolo arunci cu lumină spre ei
și luminile tale se transformă în ceață
ei privesc uimiți fără să înțeleagă ceva din istoriile subpământene

până la urmă spui doar nu apoi taci privind peste umăr


ascultă acest text în lectura autoarei