mi-e dor de frumusețea ta,
ce o hrănești cu bunătate,
de strălucirea ce-o poți da
oricărei nopți întunecate;

mi-e dor de clipa de alint
când se oprește universul,
de-acea plutire în infinit
unde-și atinge viața sensul;

de chinul dorințelor mele,
pe care numai tu le aprinzi,
de leacul potrivit pentru ele,
cu care infinitu-l extinzi...