Bâjbâim ca orbii de-a lungul unui zid,
aspre, palmele s-au încrustat în piatră,
limbi de întuneric în platoșe ne-nchid,
colcăind nebuni, demonii latră.

Spre zarea ovală, unde este drumul,
săgețile verbului osul să-l străpungă?
galben și striat îneacă fumul
un fir cleios ne strânge gura, pungă.

Au pierit cu toate fatidice Parce?
undeva, un duh țipă spre apus –
pasărea lui Noe nu se mai întoarce –
pe buză picură uleiul unui cer dedus.



( din vol. ”Avatar”, Ed. Signata, 1999 )