Frunzele care cad,
Alunecă pe lângă fereastră.
În frunzele toamnei în roșu și auriu,
Îți văd buzele și sărutările verii
Și mâinile arse de soare,
Mâini care se-ncolăceau
În jurul trupului meu,
De dor nepotolit, dor încins.
De când ai plecat,
Zilele au devenit mai lungi
Și în curând voi auzi cântecul iernii
Dar, dor îmi e de tine, dragul meu,
Și frunzele toamnei se scutură
Mereu, mereu...

Ploaia lui decembrie
Udă pământul încălzit,
Vântul scutură crengile,
Neputincioase se zbat sub ochii mei.
Alungate, frunzele toamnei ruginii,
Alunecă într-un rămas bun
Pe lângă fereastra mea,
fereastra mea de la balcon.

Privesc cum se zbuciumă natura
Neajutorată în fața vântului tăios,
Așa se zbuciumă și inima mea,
Așteptându-te...