am spus într-un final că-mi pare rău
și iarba mi-a crescut prin talpa pantofului
din tablou se uită mama
mai tânără și mai frumoasă decât mine

eu spun totul când luminile se sting
asta e limita mea
cântece la chitară și mult marțipan

știi tată, câteodată umblu hai-hui pe stradă
și am impresia că cineva îmi mângâie creștetul

dacă vrei ne uităm pe geam
la pălăriile de abur ale canalelor
și n-o se ne mai simțim singuri


zilele trec în rest tocite
ca o mătură
cu care nu mai poți să aduni nimic.