Portret REMUS FOLTOȘ

Foltoș Remus-Celestin se naște la 5 iulie 1975 în Þara Chioarului la Șomcuta-Mare, Maramureș. Copilăria și adolescența, sub regimul comunist, îl prind în nordicul și împresuratul de munți oraș Baia Mare, oraș ce va rămâne pentru totdeauna în sufletul său. Perioada de până la vârsta de 14 ani îi este înconjurată de fantasmele lui Eminescu și buchiselile din Nichita Stănescu împreună cu alte lecturi captivante ce îi dau o aură de inițiat pe care, de altfel, și-o va accentua odată cu intrarea în trupa de rock a Casei Pionierului din Baia Mare. Paralel cu trupa va fi membru activ al Cenaclului Literar din Baia Mare patronat de Flavius Lucăcel și Nicoară Mihali unde se va remarca prin apariții la canalul CINEMAR citind din creația personală. De asemenea colaborează cu Graiul Maramureșului, cotidianul băimărean care îi găzduiește articole literare și scurte incursiuni în actualitatea orașului. Succesul trupei în rândurile adolescenților dar și aparițiile la televizor și în presă îl vor marca în ascensiunea literară ce va urma astfel încât până la 17 ani, când scrie prima sa carte de poezie, publicată abia în 1995 la Cluj, va compune versuri pentru trupa ce are deja apariții scenice și radiofonice tot mai numeroase (viitoarea Gașcă de acasă). Descoperirea unui romantism quasimorbid în versurile pentru trupă este doar faza de trecere la un ermetism acerb ce-i va caracteriza primul volum de poezie ce poartă un titlu spontan, chiar dat cu banul – Miercurea pe trambulină. Apariția la Cluj a volumului în colecția Amanet sub egida Casei de Cultură a Studenților îi răvășește pe toți cunoscuții. Nimeni nu se aștepta la un atare afront adus vorbirii poetice. I se fac reproșuri că nu va putea fi tradus în alte limbi de circulație (sic!) dar primește felicitările lui Tudor Cătineanu, profesor de retorică la Facultatea de Filozofie. Între timp trecuseră ani iar 1993 este cumpăna la care Baia Mare trece pe planul doi, la fel și trupa de rock. De la Deep Purple se trece la Platon într-o imixtiune care exprimă postmodernismul gesturilor lui Remus dintre care cel care pune capac la toate este anunțul și realizarea în fapt a nunții sale la numai 20 de ani. Student în anul 2 la filozofie în Cluj, proaspăt însurat, cu un viitor promițător în față, cu lecturi imense în bagaj, îl fascinează pe profesorul său preferat Virgil Ciomoș cu o lucrare din Husserl pe care acesta o pasează spre lectură chiar și lui Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Andrei Scrima. Este momentul culminant al perioadei de la Cluj, momentul când aprofundează studiul filosofic și acumulează cărți dificile în lectură franceză. De asemenea scrie prima sa carte de filozofie în 1994-1995, Topologia filosofică, pe care însă nu o va publica așteptând momentul prielnic. Tot în acei ani lucrează nopțile la calculator pentru a-și întreține familia. Cea mai mare șansă care i se oferă este atunci când i se propune plecarea în Franța cu o bursă Socrates dar la acel moment părăsise deja Clujul pentru a se muta în Dâmbovița, la părinți. Visul de a reuși i se împlinise dar, în același timp, i se și refuzase. Face naveta la Cluj pentru a-și termina studiile dar condițiile materiale nu-i mai permit să plece din țară. În această perioadă reia legăturile cu Baia Mare devenind secretar al Fundației Culturale Zestrea în cadrul căreia va contribui la editarea a numeroase cărți. După terminarea facultății se angajează profesor lângă Târgoviște și apoi la Găești unde descoperă că tot ceea ce învățase nu atârnă la fel în cântar ca o zi petrecută în preajma unei clase întregi de elevi care îl privesc în ochi. Nu mai era totuna ca și atunci când urca pe scenă. Trecuse ceva timp. Ochii aceia îl priveau acum altfel… Din această comunicare extraordinară s-a născut demersul de înființare a unei reviste pentru elevi (și nu numai), SOCRATE, revistă pe care Remus o conduce din 2005 și care se distribuie în Cluj, Zalău, Baia Mare și Găești.
În prezent Remus este profesor de filozofie la Liceul „Dr. C. Angelescu” din Găești unde încearcă să-și ucidă singurătatea fiind la fel de delicat cu profesoarele tinere la fel ca și cu poemele pe care încă le mai scrie…
(Nicoară Mihali, Baia Mare, 2006)