Poate, taigaua în iertare
Te-o duce mai pe lângă Prut
Și dintr-un nor și-un strop de soare
Vei face pod cu un sărut

Și ochii ai să-nchizi o clipă
Sorbind sub pleoapă un păcat,
Jertfit în clipa de risipă
Pe-altarul, poate, sfărâmat.

Cătând tot ce n-a fost să fie
Sau ce a fost numai în vis,
Trăind o zi de nebunie
Cu un necunoscut proscris.

Chiar Dumnezeu va-nchide ochii
Cătând cu barba la podea
Când în căderea unei rochii
Vei fi ce ești sau ce ai vrea,

Și-apoi din vise, o nălucă,
Vom fi dintr-unul iarăși doi
Și fiecare miez de nucă
Va fi mormântul pentru noi.