Când umbra-ți se lungește, cărările se'noadă,
Când visul n'are formă și nici culoare n'are,
Când așteptări din clipe nu se mai strâng în coadă,
Și când din certitudini rămâne-același:"oare?"

Când te lovești cu fruntea de-același "nu se cade!",
Când somnul tău se crapă ca tablele-azvârlite,
Când putregaiul umed, prin mugure, se roade
Și luminează-n noapte potecile-adormite,

Când, pe furiș, mai cumperi o floare parfumată,
Când ochelarii vârstei i-agăți după ureche,
Când uiți, pentru o clipă, că ești bunic și tată
Și-n iz de primăvară adulmeci a pereche,

Când palmele-ți aleargă prin muguri și prin pene,
Când roșul te miroase și pe obraz rămâne,
Când morții, ce-i pe-aproape, ca să te ia, i-e lene
Și când, sub talpă, gheata îți spune:"da, stăpâne!"

Uiți de oglinzi și vorbe, de coduri și de lege,
Uiți de ce lași în urmă și-auzi numai sirene,
Uiți că la ghicitoare ai mers să te dezlege...
Și la lumina lunii fumezi și scrii catrene.