Uneori n-ai timp să o săruți
dar când o faci ți se topește ceasu-n buzunar
și secundele ticăie invers
când limba ei îți unge limba ta cu miere.

Pe fereastră vezi soarele
cum apune înspre răsărit,
pașii tăi își lasă pantofii la ușa
iar sufletul pălăria pe jos.

Noaptea nu trebuie să fugi nicaieri
ți-e somn și-ai vrea să sprijini capul pe un sân,
să dormi ca un cerb din picioare
cu ochii pe jumătate deschiși.

Noaptea ea e vânătorul
în fața ei pleci trupul obosit,
o lași să-ți taie gâtlejul cu parul ei creț
și-adormi:

“Căci noaptea tu ești vânătorul”,
“Da… noaptea eu sunt vânătorul!”