doamne
străbat prin tunel
spre inima timpului
pe drumul cu spini
nu mai aud de mult
gândurile tale

simt cum se topesc
zilele întunecate
în ochi
ca zăpada pe geamuri
se prelinge și îngheață
crăpătura pervazului
până la primăvară

așa se cuibărește pe apele
cele tulburi din mine
neliniștea
ca un lotus
ce înfioară și umbrele

știu că plângi
din pricina mea
în ceasul acesta

trimite un înger
cu o batistă spălată
în lacrimile tale
să-mi șteargă privirile

să mai văd o clipă
cum urcă din mine
dimineața aceasta nouă

cum trece ca o cămilă
prin urechile acului