Ne-am iubit când răsărea soarele din colțul pietrei senin
Și coborau ciobani cu mioare fluierânde din rai,
Când roua vindeca iarba de secetă și de venin,
Iar pescarii frământau aurul în momeli de mălai,

Ne-am iubit când pământul mușca din mere necoapte
Și luna era părăluță de cuiburi sub streșini de pini,
Cântau greierii valsuri de pădure în șoapte
Și munții curgeau din aripi de vulturi rășini,

Ne-am iubit în bobul de cearcăn al ploii torente,
Să scuturăm viesparul de flori din livezi
Și-apoi zburam în fluturi stele-adolescente,
Purtând parfumul spre primele-amiezi.

Ne-am iubit în zăpezi, dând în crop ca de lapte
Și din nou te simțeai, fără tată, copil,
Ne-a iubit drumul de la orașe la sate,
Când timpul ne îngenunchia în prag de azil.

Ne-am iubit în stihuri nerostite și nescrise-n vreo carte,
Abecedar al literei atinse de prima orbire
Deși scluptasem crucea, doar ea ne mai desparte
Iar eu eram mireasa în doliu, fără mire!