Iubita mea iubită, eu, din bucătărie,
Aș vrea să-ți cânt un cântec de dor și de amor,
Și rog să nu te superi, dacă, din melodie,
Mă întrerup adesea, să văd ce e –n cuptor.

Ai ochii verzi și limpezi, adânci precum e zarea,
Sau ca aceste frunze de ceapă și de praz,
Și gura ta e dulce și caldă, ca mâncarea
Ce sfârâie pe ochiul cel mic, pe aragaz.

Așteapă o secundă, să pregătesc platoul
Să pun niște salată și-un pic de condiment
Și-aș pune și un morcov, de n-ar fi apropoul
Chiar de-o să neg îndată, atât de evident!

Mă fâstâcesc aiurea, devin o cârpă moale,
Poți spune că sunt varză, atât sunt de turtit,
De poți să faci din mine vreo trezeci de sarmale,
De n-ar dura atâta procesul de gătit.

Dar eu îți cânt într-una, c-așa mi-este sortitul,
Și dacă, din friptură, ies vălătuci de fum,
Atât de des și negru de-l tai doar cu cuțitul,
E semn că-s și eu gata, și puiul este scrum!

Te văd că ești pierdută, și este explicabil
Te înțeleg, iubito, și cred c-o să te iert,
Oricum sunt în dilemă, că nu știu de-s capabil
Să te sărut acuma, ori stau după desert.

Până atunci, iubito, mai ai un pic răbdare,
Te-aștept ca pe-o minune , cu cina-n frigider,
Să spăl numai mormanul de cratițe murdare
Și-apoi ți-s la picioare, cu-o floare la rever.