Minune fără seamăn ești, aromat săpun!
Ca nardul Sulamitei ai un miros mai bun.

Și tu, pastă de dinți, candoare fără greș,
Ce umpli toată gura cu floare de cireș.

Așijderi tu, pahar imaculat, ce ești
Scobit în ametistul tăriilor cerești.

O, clare farfurii și cești de porțelan,
Raiul e-acoperit cu-asemenea olan.

Dar robinetul galben? Prin el vin de la munte
Cascadele-n odaie în șipote mărunte.

Nimic nu seamănă cu-această albă cheie,
Când o întorc, tavanul e-un joc de curcubeie.

O alta când sucesc, din pod în temelii
Într-o clipită casa-i ticsită de făclii.

Dar un comutator mai greu dacă înclini,
Atuncea tot orașul e-o roză de lumini.

De scuturi la uzină un ivăr mare seara,
Se face dimineață pe loc în toată țara.

De un mâner gigant de tragi cu tot avântul,
Pe la meridiane iluminezi pământul.

Iar când pe cel mai mare îl mișcă-un inginer,
Se-aprind luceafăr, lună și stelele pe cer.