1.Ochiul meu bolnav schimbã totul în poezie
Sufletul meu bolnav se sinucide constant
Fața mea strâmbã și bolnavã se rupe
atunci când zâmbesc.

2.E atât de aglomerat cimitirul încât mâ tem,
Sã nu mai aibã loc și pentru mine.
Focul arde și în fum de pãcurã arsã
Se ridicã sufletul meu bolnav cãtre cer

3. În mine sunt doi de mine sau poate mai mulți
habar nu mai am.
Mã plimb precum un Bacovia mai mic și prea
sentimentalist pe strãzile fãrã piatrã
din orașul târg.

4. Se uitã și luna abia rãzbitã dintre nori
Iar orologiul îmi atacâ trupul...
Trenul meu este doar prea departe
sufletul meu este bolnav.

5. Sunt cel mai pãcãtos
Rar. Îmi simt sufletul cum se fragmenteazã
și cum îmi înțeapã plãmânii și...

6. Orașul rãmâne în spate,
Iar eu zbor în adânc înainte
Din întuneric am nãpârlit,
precum o face șarpele atunci când se saturã de sine
Și dimineața m-am vindecat fiindcã,
Puteam privi soarele în ochi
puteam sorbi soarele cu dinții
fãrã sã mã mai doarã

7. Nu am mai ținut post de secole
și nici nu m-am mai rugat la nimic și pentru
nimic
sufletul meu e bolnav.
Atât de,încât nici iubire și nici moarte și nici vis
nu...