Aruncă blestemul și pleacă,
iubire ce duci doar suspin,
mă arde în plasa ta deasă,
cu foc de durere divin.
Mă uită în albele vânturi,
s-alerg deopotrivă și eu,
să trec prin urzeala de gânduri,
să cresc în iubire de zeu.

Ori rupe-mi albastrele clipe,
ce curg presărate de râu,
să uit amalgamul de vise,
și dragostea fără de frâu.
Doar zorile aspre m-alintă,
cu șipotul lor răcoros,
scluptând în durerea haină,
ce-mi arde și ultimul os.