O toamnă lungă cum demult n-a fost
Când soarele, ca-n vis, nu se mai stinge
Doar eu încărunțit și fără rost
Dar înc-adolescent cu doru-n sânge

Adolescent bătrân purtând la sân
Atâtea toamne veșnic pieritoare
Dar și atâtea veri câte rămân
Când dragostea-i trecută dar nu moare

Privesc seninul ca pe-un legământ
Făcut de nu știu cine cu înaltul
Și-aproape nu mai știu că sunt pământ
Că nu-mi pot da înfrângerea la altul

Că pe-acest drum uscat tânguitor
Ca mărul prins în viscol mă voi frânge
Dar până-atunci mai port livezi de dor
Și râuri lungi de dragoste prin sânge