Nebună minte de la tinerețe
Grăbit mereu și neștiind să-ți numeri
(Și neavând nici cine să te-nvețe)
Aripile ce-ți tot creșteau din umeri

Femeile ce-ți năvăleau în brațe
Că uneori nu le știai nici nume
Doar le-nhățai ori ele să te-nhațe
Te-abandonai, ca-ntr-un sfârșit de lume

(Aici cam minți puțin fârtat-mișele
Că alergai ca prostul după ele)

Paharele, la fel, nenumărate
Cu prietenii sau singur sub pământ
Beții cumplite ca un fel de moarte
Cum azi n-ai mai răbda nici chiar în gând

(Aicea minți cam mult mișel-fârtate
Că le mai scapi și-acum nenumărate)


Amară minte de la bătrânețe
Cu zile-ntregi în care să-ți tot numeri
(Având și ce și cine să te-nvețe)
Aripile ce-ți cad mereu din umeri.