când nimic nu mă mai poate ține
în picioare
iar tristețea mă îngenunchează
salvarea vine fără sirene și lumini
de la poem

lacrima se transformă în cerneală
bătăile inimii în cuvinte
privirea-n înțeles
mă ridic ușor
și pășesc

adun poveștile una câte una
le rostesc numele de Botez
acum când amurgul mă bate pe umăr
spunându-mi sa-l las să treacă
la fel ca pe vers

curând se face seară-n sufletul meu
simt că ar fi mai bine să plec
uitându-mă în urmă
o amintire
poate cândva poet.