el
ar râde în hohote sparte
scuipând semințe de pepene cât colo
cele de cais le-ar arunca ușor în borcane

ar striga din adâncul gâtlejului
să se sperie proștii și moartea
da
așa ar face dacă ar trece strada
unde ne-am întins cu toții
acolo unde întoarcem capul cu greață
întrebați de una de alta ne risipim fonfănind

noi, nuuu
noi nu am întins praful peste zile și praguri
noi ne-am ținut de fața de masă
când mâini buboase clătinau o cafea
sătule peste clipele noastre

noi nuuu, noi nuuu

când strada a cernut pașii
uite
el se întoarce
șterge cu râsu-i urme și ore

da
se uită la noi cum ungem pâinea
uităm de casă trăgând chei după chei

ar râde ar râde
când pistruii petrec noaptea spre poarta înceată a zilelor mici
uite
acum
ung pâinea neagră cuțitul întreg stă înfipt de cu seară

să nu calc pe tivul dintre orele mari

untul înghețat de la un capăt la altul galben ca somnul
așteaptă un semn de la el cel ce râde dinspre partea întreagă a mesei rotunde

nu se aude tăiere
nici un uns nu întinde untul pe pâine

acolo pe masă tăcerea-i întreagă în toate

cu ochii țintă
urechea se cască între coajă și miez

el
ar râde de noi
cum stăm stăm fără să stăm
statul acela între rață și barză

ele trec de la un cer la altul orânduite de drum

uită-te în sus

aripi peste aripi
trec gâștele spre casele lor

el
râde și râde și râde

gâștele trec
tu ungi untul tare de frig pe margini de pâine
ți-e negru sub unghii dinspre noapte și somn

munți de semințe acoperă strada
de pepene, cais, salcâm și roșcove moarte

gâștele trec
sus
el
râde și râde și râde