poate și-o bufniță
își ia zborul poate
și-un punct se transformă în cerc numai
de dragul faptului că-și dorește
sfîrșitul aproape că toate întîmplările pe care
le știu vor să fie deodată surprize ploi de vară
ce-ți lipesc de piept cămașa albă șuvoaie care te-mping prin piele
și dintr-o dată o floare de mucegai înflorește
în ochii tăi

așa cum ai tipări momentul în care nu mai știi nimic
despre ea pe hîrtie milimetrică o noapte
fisurată de urlete cantități
indispensabile de apă și părul de pe piept
ras cu un cuțit înroșit numai să nu
înnebunești la semnalul următor
o căpușă te absoarbe ca o seringă prin ochii ei
singurătatea te asurzește ca prăbușirea
luminii într-o cană de ceai
negru

suntem litere lente
formînd cuvîntul
singurătate

pe undele radio o mie de corbi așteaptă
să-i trag în piept cu tot cu cer să-mi înfig degetele
în pieptul tău
ca și cum ți-aș opri inima pentru o secundă să asculți
cum ne atingem
dacă ne atingem

cum degetele noastre strigă-ntr-o limbă
străină dincolo
de umilință degradare frumusețe
ca o pădure care arde cu flăcări
de hîrtie