viespea din mine poartă stropul de venin
stînd în coasta liniștii
poate o voi înțepa și voi muri
un cortegiu de tăcere va însoți dricul
harfe mimează Cerul
din el cad îngeri morți de întunecarea răsăritului meu
pe îngerul păzitor l-am înmormîntat în văzduh

de nu mor vindec rănile ascunse de vreme
mîntuiesc suflete descărnate de viciu
voi trezi din mormînt toată istoria noastră de glorie
cuibul cu miere introspect așezat
mușcînd din corola inimii
înflorește dulcele în mine
se veștejește amarul
drept răsplată am numai gînduri bune
cînd mă trezesc sub apusul lunii
realitatea îmi năvălește pe nas și pe gură

imaginea ta rămîne în oglindă icoană
de fiecare dată cînd imi șterg mațele cu un ceai de tei
nebun rostesc
de parcă aș pune o putreziciune pe limbă