Nu vreau, nu pot să prind de mâini pe-aceia
Ce dănțuiesc din zori și până-n seară,
Să-ngân cu ei un geamăt de vioară,
Să văd în valuri, împăcat, femeia.

Nu știu să calc urcând absent pe scară,
Ca să întorc cu nepăsare cheia;
Nu înconjor la nesfârșit aleea
Să-ntrezăresc o clipă ce-nfioară.

Nu râd cu gura strâmbă când nepoții
Privesc sătui la cerul tern și mut,
Căci nu zvâcnesc în pieptul gol emoții

Și nu se nasc izbânzi săpând în lut.
Aș fi părtaș la taine-n rând cu toții
Doar de-aș putea să aflu cine sunt.