orașul are cerul gurii negru
e o petrecere cu supradoze de avaritate la aperitiv
petrecăreții sunt sclavii propriilor ignoranțe
la miezul nopții apogeul, un ritual de
sinucidere morală în masă
repetată

cerul crăpat este un portal pentru sufletele ce se înalță
este un an în care Domnul și-a pierdut speranța
procesul de Terra-însuflețire a luat sfârșit

în capătul străzii
o cadână își face cruce cu o mie de euro
apoi își spune că e sfârșitul lumii

un bărbat adună disperat
de pe asfalt urma unui suflet mort, modelează conturul cu cretă
în formă de mătanie și începe să se roage

un poet
învârte lipsa iubitei pe toate părțile
ca un cub rubik, speră să găsească
leacul pentru singurătate

un magnat bătrân
își scurge anii în niște portocale
și le vinde tinerelor îndrăgostite
ca un tratement naturist
pe bază de smochine

viața se sfârșește
rămâne un gol în loc de inimi
și ăla rupt în două