pe margine se făcea seară dintr-un fum ieșit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucișau obișnuit
inima ei n-avea chef de joacă

la o distanță nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua

mai erau și umbrele
cu niște cozi de șoarece alergau pe ziduri
luna ieșită dintr-o lanternă spartă în două

și o liniște chitită

continua să-și zică în felul acela
desperecheat