Totul e cristal,
chiar și melancolia acerbă
al drumului risipit în ceața
unui zâmbet de cleștar.
În neștire alerg către o nălucă
ce acum o prind
acum îmi scapă precum nisipul printre degete.
Totul e cristal
chiar și mersul mecanic
în drumul voluptos.
Un abur vag de spini îți încântă vălul
și totuși treci peste privire.
Închid golul în cutia redeschisă
dintr-un impuls abstract.
Totul e cristal
și ușor pășești să nu se spargă!