cât lasă tălpile din ceea ce ești
ai numărat de câte ori te replici pe drumul acesta viața poate fi beton
prima carte pe care o scrii despre tine asfaltul
o reproducere fidelă a destinului
un fel de biblie în/ din mers
trăită câte puțin în suprapuneri
cu alte existențe alte încălțări frunzele fără mormânt
amprente de animale cu trecere peste tine gunoaiele

o presupusă iubire cu pământul din care suntem născuți iar nu făcuți
atingeri din care crește iarba despicând covorul greu unde se află celulele noastre
un covor care nu se pune pe bară nu se bate dar se străbate cu adn-uri
și

devenim infimi cu timpul luat ca o haină cu două fețe
coborâm în noi înșine până nu ne mai vedem

dar pământul e rotund
nu-i așa

(23 dec. 2013)