de o parte a rămas ușa spre beci
de cealaltă parte scara spre pod
la mijloc se înfruntă generații de orgolii
cu șovăirile firii

ascuțim zi de zi zimții războiului
dintre tine și mine
dintre amintiri și viitor

sunt acel om de zăpadă deformat
pe furiș
iar umbra mea crește și scade
după cum trece planeta din zori
în noapte
și tu ești la fel
și ei

privindu-ne plângem și râdem
sclavi ai unei păreri
dar merindea care ne ține verticali
în iarnă
e visul unui Dumnezeu singuratic de care uităm

ne topim sau creștem uimindu-ne reciproc
speriindu-ne unii pe alții
urând creșterea umbrei
celebrând micșorarea sub soare
și uităm
uităm că suntem fiecare în parte
și toți la un loc
soldați de zăpadă ai aceleiași ierni
uităm

fericirea mâinilor calde ne-a zămislit râzând
ca pe singura întrupare a iernii cu ochi
de cărbune
în care erele s-au ondulat răbdător

uităm sub frigul cosmic
că avem un chip de asemănare


(reconstituire)