betoane la o adică
în lumea mea
răul pare să nu se mai termine
pe cine ați aresta domnu poet
pe mine m-aș aresta într-un munte de nepăsare
dacă ar fi cu putință adaugă și liniștea karmică
din pieptul meu de unic supraviețuitor aud iarba cum crește
acoperit de o carcasă de uriașă broască țestoasă
căreia marxiștii i-au spus conștiință
să auzi să nu te lepezi și mai ales să crezi
și pe cine ați mai aresta domnu poet
muntele pe care moartea schiază
pe o pârtie infinită l-aș aresta
cu albastrele schiuri spintecând
zăpezile vieții și ale morții
credeți că există păreri de beton
domnu poet
mai curând schimbi universul decât îmblânzești poeții
dealtminteri din copilărie nu prea cred
că se pot îmblânzi felinele care au arborat
estetica fluierului-de-cucută
dumneavoastră ați cântat la fluierul- de- cucută?
ades îmi petreceam zile și nopți
cântând la fluierul- de-verde- cucută
e adevărat că oamenii cetății îl condamnaseră
pe socrate și eu voiam să-i semăn
fără voia mea eram atras
ca un magnet de pilitura de fier a nedreptății
sperând că zeul va cânta singur alungând
spiritele demoniace într-un hău fără fund
nu pot accepta că m-am născut să contracarez
NOAPTE ȘI ZI spiritul demoniac al lumii
trăiesc mai mult printre demoni
decât mai aproape de daimon
de aceea mi-a plăcut să contemplu
seninul dintre pleoapele adormite
nimic nu prevestește nedreptatea ce va urma
nimic nu dă de gândit că ființa aceea infimă
ocrotită la naștere de trei sau patru îngeri
cum spunea părintele cleopa va deveni într-o zi
marele ticălos care va șterge din obișnuință
legea morală orașele și statele lumii
în care stelele pier fără urmă