Cerul respiră prin bătaia unei aripi
aude clinchetul stelelor înainte de zbor
toarta de care se prinde pământul.
Mâinile sunt pâinea și apele lumii
mai lichide ca roua în alveolele florii
și învață vulturii cu înălțimea
de munții li se par goluri pline de pradă.

Dacă acolo ar fi sfârșitul
cât de multă răbdare ar putea să îndure
până când cerul se înrobește pe sine de verde
sfârșind nesfârșitul.