te pup și îți doresc o viață fericită

degeaba cauți privirea să-ți stea indiferentă
știu ce simți într-o clipă de luciditate
și mor
dar tu nu mă cunoști și mergi mai departe
sigur că m-ai păcălit
ah, și râd în ființa mea de măștile goale care vin pe spatele meu gol

îți scriu un gând al zilei
apoi mă prefac în normalitate într-o confuzie firească
mă gândesc să pictez ceva nou
să-ți atrag atenția
....dar moartea mă privește cu bale la gură
nu mai rezistă și începe să urle în față:
- tu, creatură ciudat de umană, te crezi cineva prin lume?
ai curajul să mă privești în ochi și să juri că mă iubești?
sfidarea ta, creatură ciudată, te va costa viața. în fața mea să te pleci, în fața mea să tremuri.
- nu voi tremura în fața ta, stăpâne. oriunde m-aș ascunde, te-aș minți. oriunde aș privi, te-aș vedea. am ales să te consider mai presus de mine, orice. de câte ori te-am chemat, tu ai fost surd. ce fel de stăpân al morții mele-mi ești? ah, blestemat să fii tu, creatură veșnică.

lacom, din pământ, am simțit sărutul morții. o adiere fierbinte de vânt mi-a ars fruntea. frunzele copacilor cădeau nebune peste mine. niciunde nu se mai împrăștiau. poate că e o stare de negare? de trecere? de visare? un val care imediat se va sparge?
dar nu e așa, mi-am repetat. repet ceea ce de fapt spun pentru prima oară.
ce pare pentru prima oară e o repetare și această repetare îngână numele meu.
mereu îți spun: ”mai stai puțin, mai stai...” apoi, în nesăbuita mea odihnă, îți șoptesc: ”hai să bem un ceai”.
da, știu. toate aceste banalități vor deveni într-o zi amintirile tale. amintiri de care te vei agăța împreună cu regretul.
puteam să o fac fericită. puteam să ne iubim mai mult. puteam să ne plimbăm. să ne jucăm. puteam să trăiăm, la dracu, să trăim pur și simplu.
dar vezi tu, simplitatea e un lucru foarte scump. nu o găsești în viață. viața este pentru oameni ocupați.
of, să mă ierți, iar am vorbit prea mult.
te pup și îți doresc o viață fericită, dragă cititorule.
trăiește-ți simplitatea, măcar tu.