Pe șalul unei coline,
Ce stau florile ciorchine,
În nuanțe fel de fel,
Zburdând și un vânticel;
Stă o gâză în sandale,
C-o fustiță fără poale,
Și bluziță transparentă,
Testând mirosul de mentă.
.
Pe ici, colo, bondăreii,
Ce se cred forțoși ca zmeii,
Se cocoață-n șir, pe flori,
Uimiți de așa culori,
Și cătând miezul cel dulce,
Sorb. Apoi vor să se culce
Chiar pe flori că-s mătăsoase,
Albinele-s mânioase!
.
-Vai de mine, ce rușine,
Să boțiți petale fine!
N-aveți simț? E prea de tot!
Iată, să-nțeleg nu pot
Cum unii...m-abțin să zic;
Nu pun prețuri pe nimic.
Dar confortul îl adoră,
Să-i gonim din flori, tu, soră!
.
Un melc ce-și căra agale,
Casa grea și protectoare,
Își săltă coarnele mici,
Salutându-l pe arici,
Ce ședea tainic prin tufe.
O furnică spăla rufe,
Întinzându-le în soare,
Apoi făcu de mâncare.
.
Suflecată pân' la coate,
Ronțăia din frunze late,
O gânganie, un bob!
Un tăun parcă e rob,
Duce nu știu ce la spate,
Atârnându-l într-o parte,
Și căzu pe burta grasă.
Toți au râs. Ei, și ce-i pasă?
.
Pe șalul unei coline,
Înserarea tiptil, vine.
Cerul cască, și-a căscat,
Până s-a întunecat!
Și-n tăcere, trece luna...
Bufnița cântă întruna,
Broaștele și greierașii,
Să adoarmă copilașii!