Femeia impară străbate apusurile
de una singură
cărându-și în poșete de lux
toate nimicurile

Femeia impară umblă cu părul despletit
uneori negru alteori
de culoarea alunei coapte
sau a spicelor date-n pârg.

În ochii ei de nuanță incertă
întrezărești toate dorurile
ascunse în spatele pupilei
ce n-ai da să le știi uneori!

Femeia impară iubește în secret
își cumpără surogate
de amăgit tinerețea
o carte o floare brățări

Își numără zilele nopțile
izbânzile ridurile
niciodată iubirile în contratimp
niciodată banii

Femeia impară își pune în ordine
lucrurile scrisorile amintirile
le așează-n sertare în antecamera inimii
le leagă cu fundă roșie de mătase

Își poartă singurătatea ca pe un trofeu
ai zice că sfidează dar nu
are doar grijă să nu destrame
misterul frumusețea iubirea

Femeia impară e uneori
iubită dorită terfelită
ba chiar ividiată
fie și pentru ce n-are

Bărbații adoră zâmbetu-i misterios
după care se sperie și fug
spre alte zâmbete mai umane
mai puțin feminine

Femeia impară fragilă gingașă
nu poate fi livrată decât cu
instrucțiuni de folosire
dar cine are timp să le citească

Noaptea după ce a terminat
inventarul emoțiilor de peste zi
se despovărează de cercei de inele
de farduri de visuri prăfuite

De vei trage cu ochiul
prin fereastra ei târziu în noapte
vei vedea că femeia impară
s-a dezbrăcat și de ultima iluzie

O vei afla pregătindu-se să stingă lumina
să tragă cortina peste vise
apoi o vei auzi punându-și
tristețea pe note