agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4218 .



13 catrene
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Corneliu_Serban ]

2014-06-23  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Rodean Stefan-Cornel



I. Îți mulțumesc, lumină

Seninul mă-mpresoară cu liniști adumbrite,
e o-mpăcare-n mine și-o sete de-a trăi.
Îți mulțumesc, lumină, că mi-ai putut trimite
această pace simplă, această calmă zi!

II. Neliniște

Neliniștea iubirilor aduce
deplină tihnă sufletului meu,
iar dorul se împarte la răscruce,
mereu chemând și așteptând mereu.

III. Elegie pentru o clipă dură

N-a mai spus tăcerea ce-i fusese dat
să mărturisească dintr-o veche zare
și-a rămas ecoul, cântec resemnat –
Clipa neuitată moare oarecare.

IV. Suntem

Suntem destine provizorii,
trecând în risipiri, ca norii,
pe drum nesigur, efemer,
înscris între pământ și cer.

V. Omenească

Poartă cămila
prin secete
doi munți
de răbdare în spate.

VI. La bursă

Trăind, am îndurat de toate:
Durere, umiliri, osândă
și poate-oricine să mă vândă –
Dar să mă cumpere, nu poate.

VII. O.K. / K.O

Judecând în termeni duri,
viața-mi pare cinic ring –
Dincolo de lovituri,
pierd și cei care înving.

VIII. Schimbare la chip

Intru-n codru dimineața:
Sunt copil și-mi râde fața!
Caut, mă-amăgesc, amân –
Pe-nserate ies bătrân.

IX. Frânt

Simt,
în întregul ființei,
toată oboseala
pașilor nefăcuți.

X. Ajunge

În lunga anilor risipă,
visînd frumos în timp urât,
am fost și fericit. O clipă.
Ajunge însă și atât.

XI. Comuniune

Îmi e Iubirea sfântă carte,
păstrată-n unic exemplar –
Nimic din Ea nu mă desparte.
Nici gândul morții așadar.

XII. Când pleacă un om

Când pleacă un om, se surpă-n văzduh
o lume de cântece.
Un popor de gânduri
se afundă-n durută tăcere.

XIII. Punct de sprijin

Rezemat de-o amintire,
impasibil veghează
prezentul etern.
PREZENTUL ETERN.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!