Degeaba-n scăfârlia ta pârloagă
Tăiate căile cerești, înguste,
Nu-ncap pe cei ce vor acum să guste
Trup străveziu cu carne fără vlagă

Și-atunci cazi în genunchi, umil te roagă
La fețele nebunilor, auguste
Când rătăcesc hălăduind prin puste,
Cu mers olog, cu vocea ca din doagă.

Mergi dar nebun, te cațără pe stânci
Chiar dacă nimeni nu vrea să-ți dea brânci
În arderea gândirii, foc subțire.

Fanatic manechin jucat în fire,
Nu știi prăpăstiile de-s adânci,
Nu știi de este ură sau iubire.