Lângă gardul din grădină
S-a oprit o căprioară
Și-a lipit de-un stâlp boticul
Mâncare-ar fi vrut să ceară.

Ochii mari cu lacrimi multe
Îmi vorbeau fără cuvinte,
M-am oprit să nu o sperii
Și-am stat lângă pomi, cuminte.

Știam că îi place scoarța
Toată iarna să le-o roadă,
Mi-am chemat și surioara lângă mine,
Să o vadă.

Tremura din trup micuța,
Cu codița ridicată,
Parcă-ar fi speriat-o lupul
Din pădurea fermecată.

Câțiva morcovi din grădină
Aș fi vrut să-i pun sub bot,
Dar au înghețat cu toții,
Cu cutia lor cu tot.

Ne-a privit pe amândouă
Tristă și înfrigurată,
Ridicând în grabă capul,
A fugit în crâng pe dată.

De-atunci nu am mai zărit-o
Pe la noi pe la grădină,
Dar i-am pus multă mâncare
Dacă s-o gândi să vină.

Chiar sub gard, lângă livadă
Într-o iesle încropită
Din trei scânduri lăcuite,
Ca să se simtă iubită.

Poate nici nu are mamă,
Poate s-a pierdut de ea.
Eu cu drag aș invita-o
La grădina mea să stea.