eu nu mă duc la biserică
gândul meu se duce
travesti
cu o basma grea
cum purta bunica broboada
îngerul meu se duce
și se așază într-un colț
ca un cerșetor de suflet de bunătate de libertare
de tot ce sufăr
ceva din mine
atins de prea mulți oameni
de mâinile lor negre ca huila
de privirea lor strâmbă încât
nu știu să se fi descoperit ustensila de îndreptare

eu nu mă duc la biserică
o femeie din mine
iese ca dintr-o casă de țară mică și văruită
cu o fereastră ștearsă cu dosul palmei cât un ochi de bufniță
împresurată de flori cu polen amar
merge aplecat
pe o potecă pe care încape doar pasul subțire
firul subțire o mângâie pe glezne
dar ea se tot duce
nu se întoarce nici nu vrea să mă știe
și simt acel gol
mă tot uit după ea de parcă nu recunosc durerea din păcat

eu nu mă duc la biserică
cineva o zidește din lemn de brad
așa cât pentru
o ciocănitoare curăță
trupul meu e loc de odihnă
și pace


(30 oct. 2014)