m-am simțit mărunt cum
mă faci câteodată să fiu cu degetele
prinse în sfori de plafon, mergând
pe strada pustie, printre frunze în unghiuri
&
tristețea unei camere întunecate
cu un geam ușor întredeschis cu
moartea-n picioare, un sărut de-acuarelă ce lâncezește acrilic
spre verbul cu umeri golași de copii
&
tu cu buzele sincere, trup
lunecos de puștancă ce se lasă prinsă zvârcolindu-se ca o știmă în ape
răsuflând aspru, fierbinte înainte de-a mușca din mine ca o luntre lunecând peste pântecul avid de acel atât de aproape
&
un bătrân privind norii cu pielea sărată
în timp ce pământul îl împinge de mâini, iar crengile
prind rădăcini în tăcerile dospite de piatră
&
s-ar putea să vii, s-ar putea să nu vii
s-ar putea